Cartea sau filmul?

Stim cu totii ca cele mai bune ecranizari nu se fac dupa carti. Cu toate acestea, eu voi vorbi despre o carte a carei ecranizare spun, cu cea mai mare rusine, ca nu am vazut-o. Totusi, merita vorbit despre materialul care a stat la baza filmului „Cititorul” pentru ca, e un fel de regula generala, cartile sunt mult mai bune decat ecranizarile lor.

„Cititorul” lui Bernard Schlink este mai mult decât o poveste de dragoste, o descoperire a sinelui prin oglinda altei persoane sau o poveste despre Holocaust. Romanul este, in atat de putine pagini, un roman despre vinovatie si rusine, sentimente conflictuale pe care protagonistii nu le recunosc, dar le simt amprenta in intreaga lor fiinta.

In prima parte a cartii este vorba de povestea de dragoste care se infiripa intre un adolescent de 15 ani si o femeie cu douazeci de ani mai in varsta. Firul narativ exploreaza atat perspectiva erotica a relaţiei, cat si atasamentul emotional dintre tanar şi taxatoarea de tramvai. Aici nu ne putem da seama de cine este Hanna, femeia inteligenta si frumoasa, dar surprinzator de singura si blocata intr-o slujba din care pare ca nu vrea să avanseze. Baiatul se indragosteste si incearca, prin naivitatea sa adolescentina, sa sparga barierele impuse de Hanna si sa o cunoasca mai bine, mai intim decat apropierea fizică care ii uneste. O dragoste vinovata, dintre doi oameni care se simt sau sunt vinovati, nu are cum sa dureze si despartirea acestora este dura si neasteptata: intr-o zi, Hanna dispare din oraselul in care locuiesc aproape un deceniu, fara un bilet de adio catre tanarul amorezat.

A doua parte a romanului ii aduce fata in fata pe cei doi indragostiti, care descopera cine sunt sau cine au devenit, in functie ceea ce au fost. Se pare ca Hanna, simpla taxatoare de tramvai, a fost gardianul unui lagar de concentrare in timpul nazistilor si este în prezent judecata pentru crime de razboi. Tanarul a devenit student la Drept si are ocazia sa asiste la procesul fostei sale iubite, pe care abia acum ajunge sa o cunoasca, doar din acuzatiile aduse de procurori.

Desi subiectul romanului atinge ororile Holocaustului, autorul nu se concentreaza pe acestea, ci pe cum percepe generatia postbelica faptele din trecut si cum poate un om să supravietuiasca cu un sentiment de vina acut, de care nu este in totalitate responsabil. Catre sfarsitul romanului, aflam un detaliu interesant despre Hanna, care are un rol important in purtarea ei aroganta de-a lungul timpului, dar ne dam seama cu frustrare ca nu ajungem sa o cunoastem, nici noi, nici tanarul adult, caruia i-a marcat viata.

Anunțuri