Creativitatea literara: talentul se poate invata?

Suntem de mici hraniti cu iluzii, prin intermediul povestilor. Dar ce e de facut atunci cand vrei sa devii tu insuti un narator respectat, care se inspira din fapte reale sau imaginate, iar izvorul creativitatii tale pare ca a secat subit? Sau poate nu e vorba de lipsa de creativitate, ci de teama constanta de esec si de neajuns in fata oamenilor? Sa scrii, orice, chiar si un articol marunt pe un blog este un lucru de care multa lume se sperie. Asta inseamna sa te dezbraci de anumite conventii, sa te expui si sa fii vulnerabil in fata cinicilor, doar pentru acea persoana care poate empatiza cu tine.

De curand am intalnit o persoana de acest fel: amatoare de povesti, foarte secretoasa cu textele personale, care a ajuns sa castige bani chiar in domeniul presei scrise, fratele mai mic si  pragmatic al beletristicii. A participat la un atelier de jurnalism la Fundatia Calea Victoriei si de curand, a fost impresionata de jurnalistii premiati cu Pulitzer care au vorbit la prima conferinta de jurnalism narativ, initiativa pornita de echipa Decat o Revista. Mi-a povestit, acum amuzata, cum a inceput sa ia interviuri persoanelor publice si a fost admonestata pentru ca nu avea inca un reportofon si isi lua notite, un proces anevoios care ii intrerupea sirul ideilor. De curand si-a facut un blog, pe care il tine secret, pentru a putea scrie.

Motivata de povestile ei, care sunt sigura ca sunt fundatia unei viitoare povesti de succes, am incercat sa ies din zona mea de confort si sa fac lucruri interesante, care ma sperie teribil. M-am inscris la un atelier de scriere creativa, tot la Fundatia Calea Victoriei, pentru a-mi satisface curiozitatea: se poate invata procesul de scriere al povestilor? Acum, dupa jumatate din cursuri parcurse, sunt mai confuza si mai speriata decat la inceput. Dar pot spune ca o experienta de viata bogata contribuie mult la acest proces, cel putin asta am observat din rolul meu de povestitor amator. Un sfat pretios pe care l-am primit pentru a-mi stimula creativitatea de la lector? Cititi, cititi si iar cititi. Si cand asta nu e de ajung?

Poate actionam gresit si ne lamentam prea mult, dar teama de esec nu e supraevaluata. Ea poate inhiba creativitatea si poate pune restrictii mai mari decat orice obstacol extern. E greu sa te inspiri din povestile de succes ale anumitor oameni daca te gandesti ca tu nu vei putea ajunge la realizarile lor. Pana una alta, lumea trebuie sa citeasca istorisiri bune, asa ca eu sper ca viitorii naratori sa nu se lase descurajati, caci intotdeauna va fi o persoana care va citi, citi si iar citi pentru a face ceea ce ei indraznesc: sa spuna povesti.

Anunțuri